S-a dus, săracul. Era om bun. Nu l-am cunoscut decât puţin, dar fuma Kent. Fuma de pe vremea lui, când Kentul era unitatea de măsură a şpăgii. A fost un domn. Şi-am zis, om bun. Nu ştiu dacă intr-atât de bun, dar nici om rău n-a fost. Şi Dumnezeu l-a luat la El. A lăsat în urmă o soţie îndurerată, un fiu beţiv, şi un nepot şi mai beţiv. Cel din urmă, celmaibunprieten al meu dincopilărie. Şi a trebuit să merg la înmormântare. Ce era să fac, mai dau o mână de ajutor, ca la noi. Mai la cărat coşciugul, mai la prins prosoape cu acul de siguranţă pe umerii cioclilor, mai decupezi un carton pentru lumânări, ştiţi voi cum e. Şi mai ştiţi şi că nu e nuntă fără lacrimi, nici îmnormântare fără râsete.