Pe fond galben

Eu sunt un cetăţean european. Am buletin, merg în Europa, sunt peste tot recunoscut ca rezident al Uniunii Europene. Uniunea Europeană este un fel de ţară de nivelul 2, adică un fel de trib de ţări, unde toţi ne-avem ca fraţii. Toţi ne cunoaştem, toţi ne ştim.

SIDA. Sindromul intelecto-deficitar autoimpus

-Hola. (Poate cumva crezi că sunt proastă)

-Bună ziua. (Eu mi-am dat seama că eşti proastă, după faţă)

-Ah! Vorbiţi româneşte? (Asta ca să fii convins că sunt proastă)

-Numai seara. (Îţi zâmbesc, prinde-te de glumă, altfel rişti să mă enervezi)

Mă doare-n schimbul III. Mi se limbă plimba-n gură

ora 23:04

Pun filmul ăla cu Will Smith, "Seven Pounds". Dau o limbă, de control, pare ok. Începe filmul, apa ţârâie în calorifer, mă enervează.

ora 23:15

Mă gândesc la calorifer. Am dat la robinetul ăla mic, am scos din apă, cam o cană. Cu centrala oprită. Normal, nu mai trebuie să ţârâie. Mă ia cu pişare de la susur. Mai dau o limbă, nu mai e la fel de ok.

Chemarea străbunilor contemporani

1. La noi în sat ne plăcea să ne jucăm cu fotbalul. Ţin minte cum umflam o beşică de porc, şi-o legam cu aţă, ne făceam porţi din pulovere ponosite, şi jucam până ne gonea noaptea acasă. Nu prea ne pricepeam noi, că eram toţi vineţi pe la fluierul piciorului, dar ne plăcea să credem că jucăm bine. Printre noi era însă unul care chiar juca bine. Ştia tot satul. Şi pentru că juca bine, aşa i-a rămas numele, şi-i spuneam A lu' Joacă-Bine: