Bloggingul - cum să-ţi da seama cât de prost erai odată...

luni, 27 aprilie 2009

Pe fond galben

Eu sunt un cetăţean european. Am buletin, merg în Europa, sunt peste tot recunoscut ca rezident al Uniunii Europene. Uniunea Europeană este un fel de ţară de nivelul 2, adică un fel de trib de ţări, unde toţi ne-avem ca fraţii. Toţi ne cunoaştem, toţi ne ştim.
Ne respectăm, nu ne mai scuipăm decât pe la spate, luăm împreună hotărâri. Sună mişto, mai ales acum, în vremurile astea, în care există jdemii de comunităţi, care mai de care mai. Uniunea Europeană este de drept cea mai pizdoasă comunitate, dacă nu chiar şi cea mai mare. Bineînţeles, pentru a se mări, ne-au acceptat şi pe noi, după ce ne-au pus nişte condiţii pe care ştiam şi noi şi ei că nu le vom îndeplini niciodată. 
Dar s-o scurtăm. Eu. Cetăţean European. În Europa (Spania). La serviciu, care presupune printre altele, să depun bani în bancă la tonomat. Ca să nu uit, ştiţi bancul ăla cu: Mărie, zi şi mie o propoziţie care să mă facă să şi râd, să şi plâng în acelaşi timp. Iar Măria spune: a ta e cea mai mare din tot blocul. Aşa m-am simţit şi eu, văzând un lucru care m-a bucurat, şi m-a întristat în acelaşi timp.
DOAMNELOR ŞI DOMNILOR, ACUM BANCOMATELE DIN SPANIA AU ŞI MENIU ÎN LIMBA ROMÂNĂ!!!