1. La noi în sat ne plăcea să ne jucăm cu fotbalul. Ţin minte cum umflam o beşică de porc, şi-o legam cu aţă, ne făceam porţi din pulovere ponosite, şi jucam până ne gonea noaptea acasă. Nu prea ne pricepeam noi, că eram toţi vineţi pe la fluierul piciorului, dar ne plăcea să credem că jucăm bine. Printre noi era însă unul care chiar juca bine. Ştia tot satul. Şi pentru că juca bine, aşa i-a rămas numele, şi-i spuneam A lu' Joacă-Bine:
2. Mai ţineţi minte anii '70? Ce vremuri, ce oameni! Cosiţe-n păr, alambicul la putere, a ajuns şi iarba pe la noi, trăgeam şi noi orgii ca la americani, ce bine era... Iubirea era necondiţionată, nu ştiam de mâine, nu uitam de ieri. Plângeam cu toţii citindu-l pe Caragiale, şi râdeam de furculision, că ce proşti era ăia de franţuzeau limba noastră dulce. Nu-mi amintesc prea bine ziua aceea, că primisem nişte coniac direct din vagon, şi aveam şi nişte ţigări. Ne-am sărutat, şi-am mers la spital. Parcă să zic că era un nene cu halat alb, şi m-a întrebat ceva. I-am zis că-l iubesc, şi el şi-a notat asta. Oh...L'amour...
3. Din categoria filmelor bune care mi-au marcat educaţia infantilă, îmi amintesc cu plăcere câteva pe care chiar n-am reuşit să le uit defel. Parcă ieri am intrat în sala plină, unde rula "Imperiul contraatacă", sau "Superman". Mi se plimbau prin cap săbii de neon, şi planete de kriptonită, măşti fioroase şi pelerine albastre... Acum, filmele nu mai sunt la fel, acum au efecte speciale, sunt făcute pe computer, nu mai vezi nimic din ce era. Dar pentru că eu nu vreau să uit niciodată filmele ce mi-au marcat copilăria, voi face orice-mi va sta în putere...
4. M-am dus cu ei, deşi mi-era frică. Nici măcar nu auzisem de ţara aia. Mie mi-e frică de apa adâncă, şi aveam numai presimţiri rele. Dar acolo am văzut lucruri despre care nu credeam că există. Am văzut baruri, plaje, am fost pentru prima dată la femei, am văzut filme color, şi muzică electronică. Şi făceam bani, grămezi de bani, că acolo sunt turişti mulţi, darnici cu oameni cu feţe ca ale noastre. Ziua cerşeam, noaptea cheltuiam la femei. Ne îmbătam, le puneam cătuşe, făceam roluri pe care le schimbam apoi între noi. Da, am numai amintiri frumoase din vremea aceea...
5. Istoria spune că într-o zi se va naşte un om de legendă. Un om care-l va întrece pe Rudolph Valentino, atât în frumuseţe, cât şi în succes. Am găsit într-o carte secretă de-a lui Nostradamus un catren în care se spune clar numele celui ce va îngenunchia toate femeile Pământului. Şi-am ştiut, va fi fiul meu! Nu ştiam, săraca de mine, că o altă mamă (ahhhhh), într-o altă ţară, va pune mâna pe acelaşi catren, cu 11 ani înaintea mea! Şi această mamă denaturată mi-a furat şansa de-a fi mama celui mai frumos bărbat de pe Pământ. Şi voi muri cu durerea-n suflet!
6. Ole oleeee!!! Olee olee
eee!!! Muie Steaua!!! Muie Steaua Oleee Oleeeee!!! Campionii suntem noooi, şi suntem mai buni ca voooi!!! Noi de-aicea nu plecăăăăm, nu plecăm acasăăăă, Noi aicea vom muri... În Irlanda noastrăăă!!! Din Dublin până-n Carpaţi, eu am 52 de fraţi!! N-am văzut nici ei nici eu, fotbalist cu cap de zmeu, cum este băietul meu!!! Oleee oleeeeee!!! Caaaammmmppiioonniii!!!!
7. Nu mi-a plăcut niciodată numele meu. Copiii râdeau de mine, profesorii mustăceau când îmi strigau numele, şi mă
scoteau întotdeauna la tablă. Îmi venea să-i strâng de gât când spuneau: aş vrea să văd şi eu o păsărică la tablă. Offf... Ce viaţă de câine, ce nume stupid, să fiu eu, om serios, batjocura tuturor! La armată, auzeam numai: păsărică, mută-ţi cuibul PE CIMENT! Şi mă prăvăleam pe burtă... Şi plângeam. Şi mi-am jurat: ai mei copii nu vor avea aceeaşi soartă! What fuckul meu! Păi ce atâtea păsărici? Păi până when?! How mult să mai resist? Băgami-aş dicku'n el de nume!
M-am născut lângă Carpaţi,
la poale de munte!
Dintr-o mamă şi doi taţi,
şi cu doruri multe.
Crescui printre brazi şi fagi,
la poale de munte,
Şi cu taţii mei cei dragi,
cu cununi la frunte.
Iar când tata 2 spunea,
beat şi în neştire,
Du-te pui de cucuvea,
du-te la oştire,
Mă dusei cu tata 1,
mă dusei la luptă,
Mă dusei să trag cu tunu,
şi-aveam burta suptă
9. Noi pe vremuri n-aveam filme. Şi dacă n-aveam filme, ne punea să citim. Mi-au plăcut cărţile, mai mult cele de aventuri. Ţin minte, printre cele mai bune cărţi a fost "Coliba unchiului Tom". Dar şi cele cu scoţieni îmi plăceau. Şi ei luptau pentru libertate, aşa cum am luptat şi noi pentru neamul nostru. Aveau şi ei eroii lor, ca şi noi. Dar cel mai cel a fost marele Mac Chicken. Ăsta i-a bătut pe toţi, mai ceva ca Ştefan cel Mare pe polonezi. O altă carte ce mi-a picat în mână, a fost una americană, "Aventurile lui Wild Bill" parcă se numea. Mi-a plăcut şi asta mult, dar nu mai mult decât cartea aia de aventuri, aia cu negrul Bob, o ştiţi?
NB: toate aceste documente sunt din VeVeVe, afişarea lor aici nefiind posibil a fi pedepsită cu închisoarea. Păicepulamea, e vina noastră?