De aceea sunt mort, sunt un tânăr mort, omorât de lipsa unui motiv.
Cel mai comod este să dai vina pe ceilalţi, cum spuneam mai sus, pe o administraţie defectuoasă. Americanii au acest concept, se numeşte "blaming the society", şi l-am purtat şi eu o perioadă. E greu să mă contrazici, e greu să-mi spui că toate starturile care eu trecut pe lângă mine m-au ratat din cauza mea. Pot să prezint un repertoriu bogat de scuze, bazat pe faptele sau pe lipsa faptelor altora. După ce dai vina pe ceilalţi, dai vina pe tine. E mai trist, şi cred că-ţi trebuie o doză bună de curaj să dai vina pe tine. Să spui hotărât: "singurul vinovat pentru toate insucesele mele sunt eu şi numai eu". Nu la fel de comod ca "blaming the society", este totuşi un motiv ancorat în realitate. Pentru că unele starturi poate n-au trecut pe lângă mine, ci eu pe lângă ele. Sunt o mulţime de lucruri pe care poţi da vina, mai ales că eu sunt prins între două mari adevăruri opuse: Evoluţia şi Degradarea. Sunt pe rând produsul Evoluţiei şi victima Degradării, sau victima Evoluţiei şi produsul Degradării. Un lucru e cert, că nu sunt nici primul, nici singurul, nici ultimul.
Sunt mort pentru că starturile mele sunt ucise de hârtiile de pe jos, de mizeria de la colţurile blocului, de internet şi de ştiri, de contemporani idioţi şi genii beţive, dansând în birturi infecte. Unitatea de măsură a valorii nu e doar schimbată, ci total dată peste cap. Înconjurat de curve şi zidari mă strecor prin cenuşiul străzilor, invizibil pentru ceilalţi, şi invizibil pentru mine. Sunt mort pentru că sunt strâns în chingile contemporane, cu un picior în Discovery Science şi cu unul în Acces Direct. N-am cerut acest lucru, n-am vrut ca milioane de semeni să aibe un UNIC VIS (autoturismul), n-am vrut ca superficialitatea să ucidă în numai douăzeci de ani orice valoare morală, lăsându-mă un neadaptat social, un patriot care-şi urăşte ţara. Am învăţat să citesc, am făcut-o citind poezii, şi-am sfârşit citind tutoriale. Am învăţat să fiu politicos, dar vorbesc limbi străine în cea mai pură limbă românească. Sunt înconjurat de ochi inexpresivi, de priviri tâmpe, de nervi, de sărăcie, de bogăţie, de jeg, de frică, sunt înconjurat de o generaţie de sacrificiu.
E ciudat, cu toţii aderăm la acest termen, şi cu toţii ne considerăm ca aparţinând unei generaţii de sacrificiu, indiferent de vârsta noastră. Fiind mort, îmi rezerv dreptul de a nu contrazice, şi spun pentru o secundă: HAIDEŢI SĂ AVEM CU TOŢII DREPTATE. Să fim cu toţii de sacrificiu, dar să punem mâna pe arme.
Mi-ar place ca fiecare să pună mâna pe arma lui, să contruiască ceva pentru cei care încă n-au murit. O armată a fantomelor, un batalion de cadavre care construiesc pentru ceilalţi. Da, am fi cu adevărat o generaţie de sacrificiu.
Dar nu suntem. Suntem doar trecători, efemeri şi insipizi. Cenuşii.