Mă destăinuiam unei cunoştinţe acum câteva zile că de când mi-am băgat nasul în politică am pierdut ceva. Acest blog. De fapt, libertatea de care m-am bucurat când am scris bălăriile anterioare. Dar iată că imensa hidoşenie a ţării mele îmi redă puterea de a scrie despre ce-mi place mie mai mult: prostie, neputinţă, parvenitism, mizerie, aceste câteva calde trăsături caracteristice ale poporului român.
Despre semidocţi:
Mă holbez la televizor cum nişte semidocţi amărâţi au pornit Revoluţia Ghilimelelor. Îmi pare rău că nu m-am făcut jandarm, să le rup oasele obosite de lipsuri. Merită bătuţi, meritau bătuţi de mult, pentru simplul fapt că scuipă cu căcat. Cu gurile pline, împroaşcă precum stropitoarele de grădină (sprinklers) pe oricine, oricând, indiferent de motiv. Oameni slabi, microbişti politici care fac totul de pe margine, oameni care nu fac niciun efort să gândească, care iau totul mestecat de alţii, când singura lor scânteiere de luciditate este una de o răutate crasă. Este drept să-i urăsc, pentru că ne fut viitorul. Viitorul meu, al tău, al copiilor noştri pe care nu-i vom mai face de frică să nu crească în sălbăticie. Omenii lui Tourette, captivi în bula lor care nu se sparge niciodată, vin în stradă să ţipe la ceilalţi, să vorbească despre alţii, să ceară. Cerşetori. Şi când spui cerşetori, nu poţi să te gândeşti la ceva bun, cum am zis mai demult.
Dar nu-i urăsc. Îi compătimesc, aşa cum numai un patriot ce mă consider poate compătimi. Plâng pentru ei, plâng cu fierea, cu gândul, cu urechea. Pentru că-i iubesc şi pentru că mi-ar plăcea ca puterea de a-i schimba şi a-i îndrepta să zacă în mâna unui singur om.
Despre coaiele lui Ponta:
Nu, nu vreau să întreb pe cineva ce-a avut cu coaiele lui Ponta. Nici nu vreau să ridic în slăvi pe colegul meu de partid. Vreau doar să spun (să scriu, parol) de ce cred eu că Ponta a avut sau nu a avut coaie la faza cu lucrarea de doctorat. Uneori îmi spun: dacă avea coaie, le spunea tuturor că a crescut într-un sistem infect, construit de această ţară. Le spunea că nu are nicio vină pentru niciun plagiat, că şcoala românească nu există, este ca un curs de protecţia muncii. Că nu poţi fi singurul care stă cu burta pe carte pentru a urma nişte principii care nu-ţi folosesc la nimic. Sunt sigur că marea majoritate (toţi, da' na...) a românilor nu şi-au citit propriile lucrări de licenţă, disertaţie, etc..., dar vorbesc de lucrarea lui Ponta, că a lui e mai importantă. Nu e mai importantă, pentru că este lucrarea unui român ca şi tine, ca şi mine. Doar că el a ajuns prim-ministru. Şi vom mai avea prim-miniştri români, cu lucrări făcute în zilele noastre, zile de doliu ale învăţământului. Pentru că şcoala românească s-a dus dracului, pentru că educaţia s-a dus dracului, pentru că ne-am dus dracului cu toţii. Sunt sigur că dacă Ponta ar fi declarat asta şi-ar fi găsit minim 1.000 de adepţi (cam atâţia oameni cred eu că mai există în România). Însă 1.000 de adepţi nu sunt nimic împotriva a 22 de milioane de semidocţi. De-aia, alteori îmi spun: Ponta a avut coaie şi a mers mai departe aşa cum îi cere sistemul. Şi bine a făcut că le-a desfinţat comisia, bine le face că-i dă jos. Mai dă-i în pula mea, că au jefuit şi ce n-avem, şi ce nu vom avea vreodată. Am văzut zi de zi lucruri care frizează, care te fac să crezi că trăieşti într-o tragi-comedie. Şi de-aia, bine le face. Să-i dea jos pe unii, să-i ţină pe alţii, şi să schimbe oamenii. Să-i schimbe la nesfârşit, până când (cu ajutorul lui Dumnezeu sau alţii) se va găsi acea şleahtă de nemernici care să readucă flota pe linia de plutire. Dacă se va găsi, că eu am grave îndoieli.
Speranţa moare ultima:
Îmi doresc din tot sufletul să am puterea să sper că acele principii (despre care sunt sigur că zac în Ponta şi nu numai) vor ieşi la iveală într-o zi, că vor avea piaţa necesară, că se vor putea vinde. Sper că după ce se bate focul cu foc, să vină apa să spele. Sper ca Ponta să se poată spăla de acest sistem prin care trebuie să treacă. Şi mai sper eu multe (ca prostul), dar lăsăm pe data viitoare.