Oamenii nu zboară, pentru că nu sunt avioane. Avioanele au patru motoare, pe când oamenii au doar două:
1. Libertatea - motor pe benzină
Mtorul ăsta e cel care ne conduce. care ne dă direcția și ne trimite acolo unde ajungem. Setea de libertate este un foc nestins, este o pălălaie veșnică ce arde orice om, pe dinăuntrul său. Această mizerie de impuls ne gonește nebunește prin oraș, prin țară, prin lume. Ne face să devenim originali, ne face să ne ridicăm în picioare ca să urlăm, sau chiar să dăm cu pumnul în masă. E adevărat, a creat în lume multe lucruri bune, a schimbat sisteme de conducere cu altele mai bune (sau mai proaste), a creat idei, a creat sentimente precum curajul, mândria sau lipsa de prejudecată. Dar asta nu-i singura libertate. Nu nu... Mai este una, mult mai aproape de noi, și anume libertatea mizerabilă, de duzină, de ghetou, omniprezentă: libertatea pe care o are cel cu BMW, pe care o are cel cu abdomenul plat, libertatea care-mi lipsește mie, și ție. Acea libertate este motorul care ne aruncă prin copaci cu mașinile, ne trimite în Cuca-Măcăii să robim la alții, ne face să băgăm șișurile unii în alții, să violăm babe și nu numai. Himera asta ne face pe deasupra să sacrificăm. Să sacrificăm orice și totul pentru o secundă prețioasă de miros. Să lăsăm totul în urmă, să aruncăm cu șapca în baltă și să adulmecăm o secundă mireasma libertății, da, asta vrem! Să-i futem în gură pe cei care cred că nu putem, asta vrem. Să simțim roua rece la picioare (deși știm cu toții că este foarte aiurea să stai dimineața cu picioarele în iarbă udă), să dansăm în Vamă goală, să înjurăm în limbi străine, să simțim. Niciodată nu a existat vreo libertate fără sacrificiu, este doar un negoț macabru în care dăm mult pentru puțin, în care aruncăm totul pe fereastră pentru a face loc.... nimicului. Nu cred că a ieșit vreodată ceva bun dintr-un sacrificiu în numele libertății. Pentru că suntem, în natura și din firea noastră, genetic și veșnic, niște sclavi. Suntem niște animale leșinate, într-un Zoo cu gard invizibil, veșnic dornici de a sări (gardul), doar pentru a fi apoi călcați de mașini sau împușcați de niște polițiști locali leșinați de foame.
2. Îndoiala - motor diesel
Normal că e diesel, nu-l vezi că-i puturos? Nu pornește ba că de-aia, ba că de-aia, ba se-nfundă, ba nu-i bun carburantul. Și totuși, ăsta e motorul care ne-a dat jos din copac. Da măi, cartof încolțit ce ești, am coborât din copac pentru că ne-am îndoit, nu ca să fim liberi. Ne îndoim cu toții, și asta înseamnă evoluție. Dacă nu te îndoiești, nu afli. Dacă nu te îndoiești, ești leneș. Ești doar o minte putredă care a luat motorină de la cel mai bandit negustor, un număr într-o listă cu cei care au fost. Pentru că dacă nu te îndoiești, nu lași nimic în urmă. Nici n-ai avea cum, că n-ai găsit nimic. Toate descoperirile acestei lumi atât de descoperită au fost făcute de oameni care se îndoiau. Pentru că numai legând doi de dacă cu un dar, poți să te îndoiești, și poți să descoperi. Și totuși, îndoiala ne face să fim idioți, să nu avem încredere în ceilalți, să ne îndoim orbește de cei de lângă noi. Din îndoială se naște gelozia, tot așa și falimentul, dar și lipsa curajului. Mie-mi sună uneori tot a sacrificiu. Hmmm...
Iată-mă, sunt intrigat: cum poate cineva să meargă drept, cu astfel de motoare? Cum să le șmecherești să tragă la fel, când sunt atât de diferite, și atât de asemenea? E simplu, de-aia e și așa de greu. 'tu-i treaba mă-sii de mecanici! Oricum, intriga asta e mai mult pentru mine, așa că ce mă roade la sfârșit, întrebare pe care o adresez vouă, cititorilor (sunt sigur că mai am măcar doi), este așa: Îmi acordați libertatea de-a mă îndoi?