Bloggingul - cum să-ţi da seama cât de prost erai odată...

duminică, 8 martie 2009

Curidă în ţara băştilor.

E adevărat, s-au făcut statistici. Universităţi serioase au studiat îndelung asupra unui subiect veşnic controversat: cu ce-şi ocupă bărbaţii timpul liber? S-au scris, s-au vorbit multe. S-au făcut clasamente, în care pe rând, diferite activităţi au ocupat poziţii de top. S-au inventat situri, asociaţii, cete-ginte-triburi, toate cu un singur scop: PROCLAMAREA CELEI MAI CEA ACTIVITATE BĂRBĂTEASCĂ.
Un timp, se părea că adevărul e undeva între beri, femei, fotbal şi maşini frumoase. Nimic nu pare mai frumos pentru un bărbat într-o zi liberă decât să dea pe burlan 3 ţapi de bere de Ciclova, apoi să meargă la un meci de fotbaldecurteaşcolii, la volanul minunatei sale maşini marca „Încă43derate”, meci terminat cu încă 3 ţapi, urmaţi îndeaproape de 3 capre virtuale pe RedTube. Şi nu aş îndrăzni să contrazic pe nimeni, sunt într-adevăr lucruri minunate, demne să le faci în fiecare zi, în fiecare zi.
DAR, pentru că în orice poveste există un dar, ce ne facem cu ceilalţi bărbaţi? Care n-au maşină, nu beau bere cu prietenii, nu au jucat fotbal decât pe coastă, cu băşica de porc, care nu au net, care încă mai au 15.000 pe caiet la Coperativă, şi cărora încă le fac ravagii vacile vecinilor prin gaura din fundul grădinii, care n-au fost la şcoală decât când a înfundat fi-su coşul de la teracota clasei, dar care plini de curaj, au luat Europa-n piept, şi viaţa de gulerul mizeriei, şi şi-au încercat norocul în ţara Portocalelor de Vânt, unde sunt magazine luminoase, şi poţi plăti cu tarheta (un fel de buletin d-ăsta nou, dar cu bandă neagră, nu roşie), unde cu 50 de euro poţi să umpli un coş, când acasă abia puteai să storci unul, unde nu e nimic de-acasă, niciun meci, nicio bere, niciun net? Ce ne facem cu ei? Nimic.
Rromânul se descurcă în orice situaţie, frate. Hai Rromânia!



Pentru cei care cred că nu sunt rromâni în această imagine, priviţi cu atenţie la.....