N-am văzut meciul lui Bute cu nu ştiu cine. Poate pentru că nu fac parte din acea categorie de români care cred cu înverşunare să rezultatele sportive pot pune o ţară pe harta lumii. Să fim serioşi, a ajuns Kenya vreo ţară cunoscută? Cum spun, n-am văzut meciul, dar am văzut box. În staţia de metrou. Am văzut cum Italia i-a tras un pumn în gură lui România, trăgându-şi un pumn în propriul cur.
Refuz să văd evenimentul din staţia de metrou ca un eveniment izolat. Este o reacţie firească, este o aplicare instinctivă a "cea mai bună apărare este atacul". Mă tot gândesc la chestia asta, şi-mi vine tot mai greu s-acuz clar pe cineva. Pentru că fiecare are dreptatea lui, şi fiecare greşeşte în felul său.
Italia are dreptate pentru că trebuia să se apere împotriva invaziei. Că i-am invadat de nu se văd. Căpuşe sociale, ne-am strecurat adânc, până-n plăselele cele mai tainice ale Italiei. Nişte paraziţi simbiotici, mânaţi de orbirea datorată lipsei educaţionale, am dat gaură în sacul de rafie italienesc, şi ne înfruptăm cu cocoloaşe de făină, îmbuibându-ne până ne prinde. E normal că un astfel de parazit trebuie distrus. Şi un pumn în gură face mai mult decât o mie de politici diplomatice. Pentru că noi suntem tot acolo, cu 100 de ani în urmă la capitolul civilizaţie, şi cu 3.500 de ani în urmă la capitolul politică. Îi dau dreptate Italiei, pentru că ne-au dat un pumn în gură.
România are dreptate pentru că are pe cine da vina. De foarte multă vreme, avem o practică omniprezentă (în toate domeniile) de a dsfăşura o mulţime de acţiuni pe baza "aveam scuză ca să fac asta". Mintea noastră mică ne convinge că atâta timp cât ai o scuză valabilă, ai voie să faci orice lucru, chiar dacă acesta este legal sau moral nepermis. Un singur exemplu: arunc o hârtie pe jos, pentru că nu sunt destule coşuri de gunoi la îndemână. Deci privind din acest unghi, România are dreptate. Ne-am dus la ei pentru că la noi e mai rău. Nu am vrut/putut la noi, a trebuit să găsim în altă parte. Deşi acuz cu înverşunare acest tip de migraţie, trebuie să fiu de acord cu el. Pentru că este adevărat, România are o scuză de-a pleca în Italia.
Italia nu are dreptate pentru că şi-a tras un pumn în propriul cur. Că ştergătorii la cur care sunt România au provocat lovitura exact în acest loc. Şi nu mă refer strict la ştergătorii de cur, ci pur şi simplu economic. La faptul că talentul nostru de căpuşă va dezechilibra mai mult sau mai puţin Italia. Omniprezenţa noastră în toate domeniile mizere ale economiei Italiei va lăsa urme adânci în cazul unui exod mai mult sau mai puţin realizabil al românilor în România. Spun exod fără a fi paradoxal, pentru că românii nu se vor întoarce acasă, ci vor fi exilaţi acasă. Vor veni împotriva voinţei lor, şi împotriva voinţei noastre. Măcar să sperăm că va ieşi ceva bun din asta, până la urmă. Dacă se va întâmpla vreodată.
România nu are dreptate. Aici mă refer în primă parte la Diaspora italiană, şi anume din două mari motive: primul motiv ar fi că au dezechilibrat Italia, strecurându-se în cotloane, rozând pe dedesubt cel puţin un picior de la scaunul lor. Al doilea motiv ar fi că ne-au lăsat pe noi cu curu-n praf, ne-au lăsat să ne zbatem aici în lipsa lor, lipsă care ne ustură şi ne va ustura multă vreme de-acum înainte. În partea secundă, fac referire le atitudinea noastră, la mecanismele Fabricii de Imbecili, care nu a făcut decât să grăbească acest fenomen, atât prin lipsa de acţiune, cât şi prin prezenţa ei. Pentru că acţiunile noastre au fost atât de slabe, atât de lipsite de coerenţă încât nu am fi putut s-aducem acasă nici măcar cel mai amărât săpător de şanţuri din ultima curbă a Italiei.
PS: De fapt o femeie din România zace-n comă, femeie care-a primit în gură pumnul unei ţări întregi. Cu tentă de omagiu adus femeilor, pentru al lor talent de-a căra în cârcă mai mult decât ar trebui, îl felicit pe boxerul Italiei, pentru că prin acest pumn a mai dat o şansă copiilor copiilor copiilor mei.