Pe un vârf de munte, acum vreo 2mi de ani, şedeau: Traian, împaratul romanilor, şi Decebal, şeful dacilor.
- Decebalule, uite, eu voi veni la tine în ţară cu toate inovaţiile noastre, îi spuse Traian. Vom aduce irigaţii, apeducte, bai termale, scribi, costrucţii măreţe, drumuri şi poduri. Ei, ce zici?
Ştiu că am schimonosit un banc "străvechi", dar pentru mine este singura explicaţie plauzibilă. Căci am nevoie de-o astfel de explicatie; vreau să ştiu cine a putut constipa atât de tare vocabularul românesc. Când treceam "ca gâsca prin apă" de şcoala primară, am reţinut că vocabularul românesc ar conţine circa 40mi de cuvinte. Oare să fie 40mi pe zi??? Suma cuvintelor rostite într-o zi de toţi românii sa fie 40mi???
Iniţial, am crezut că reclama la Cosmote ar putea face lumină, pe principiul: Ioane, eu am 5mi, şi cu 5mi ale tale, avem 10mi. Şi cu 5mi ale lui Cutare, avem 15mi. Credeam că au împărţit 40mi de cuvinte la 20milioane de oameni. Dar rezultatul ... Mi-a dat cu virgulă. Si dacă zic virgulă, revin cu gândul la daci. La prima vedere, pare un cuvânt dac, deşi am serioase îndoieli că dacii ştiau cum să folosească această "sculă".
Matematic vorbind, vocabularul actual conţine undeva la 2-300 de cuvinte (şi asta pentru ca sunt eu darnic), care, pe lângă faptul că sunt pocite şi nimeni nu mai ştie cum se scriu corect, mai sunt şi folosite în cele mai ciudate contexte. Dar dintre ele, cele 3 omniprezente expresii ies în faţă cum ies păduchii în frunte: "ţara asta" (a.k.a. "aşa-i la noi"), "criza asta" (formally known as "criza mondială"), şi "bătaie de joc".
Context etimologic:
1. Ţara asta - termen folosit pentru a elimina orice urmă de îndoială asupra ţării la care se face referinţă. Se pare că acoperă o arie largă, acumulând un cumul de proprietăţi: corupţie, ţigani, politicieni, portocale, BMW, etc... Toate aceste atribute sunt introduse în simplul "ăsta", pentru că persoana care foloseşte termenul să fie scutit de la alte divagaţii, care ar putea denatura natura discuţiei. Ca dimensiune în timp, termenul porneşte de la bancul din primul alineat, pana în zilele noastre.
2. Criza asta - acest termen este oarecum deosebit de primul, fiind mai restrâns, astfel încât nu cuprinde neapărat o arie atât de largă de atribute, ci mai degrabă un buchet conex de proprietăţi ale crizei (politicieni şi corupţie). Referitor la linia timpului, putem spune din nou ca este restrâns, întrucât nu porneşte decât de la descoperirea Americii, sursa concretă a apariţiei crizei.
3. Bătaia de joc - Inseparabilitatea termenilor intervine oarecum ciudat, pentru că este limpede cunoscut faptul că bataia şi jocul sunt două lucruri temporal separate (ori bătaia prima, şi apoi jocul - vezi revolta cu mititei şi bere, ori jocul primul şi apoi bătaia - vezi discotecile). De aceea, un al treilea sens, pe cât de vast pe atât de concret intervine, mulat pe principiul umbrei eterne. Acest principiu ne arată ca unii dintre noi trăiesc permanent în umbra celorlaltora, iar celorlaltora îşi bat joc de ei. Ca un sens secundar al termenului regăsim interdependibilitatea, formulată în teorema arhicunoscută: "cel de care depinzi îşi va bate întotdeauna joc de tine". Din punct de vedere arheologic, bătaia exista de pe vremea lui Traian, jocul de pe vremea lui Decebal, iar bătaia de joc din vremea amândurora.
Context liric:
Ţara asta loc de Stat,
Cu trecutu-i contestat
Criza asta ce-a venit,
Toate de ni le-a belit
Şi bătăile de joc,
Asta la vista, baby!